Pasiunea pentru fitness: Top 3 produse pentru un starter kit

            Au trecut săptămâni întregi în care nu m-am mai atins de nimic din ce înseamnă media virtuală și nu am mai creat niciun conținut. Tocmai din acest motiv am de gând să o iau încet și să mă ocup în primul rând de ce știu cel mai bine să fac: să scriu. Scrisul este marea mea pasiune, iar acesta este mediul prin care eu reușesc să îmi fac cel mai bine înțelese gândurile, ideile, stările și toate emoțiile îmbuteliate înăuntrul meu. Așa că, prin materialul de față mă întorc încet la viața mea normală, fără întreruperi, fără electronice decedate și fără lipsa dorinței de a crea. Și dacă tot am spus că scrisul este pasiunea mea, iar unii dintre voi mă știți prin intermediul canalului de youtube, atunci ar trebui să vă vorbesc despre cealaltă preocupare a mea ce mă entuziasmează la fel de mult: fitness-ul.

            Cu peste o decadă în urmă, am decis că trebuie să merg la o sală pentru a mai pierde în greutate, iar dintre activitățile pe care le puteam întreprinde acolo era și fitness-ul. Am ales-o pe aceasta și m-a dezamăgit tare, la vremea respectivă: rezultate aproape inexistente după o lună de mers constant, iar antrenamentul în sine semăna foarte mult cu ceea ce se practica la orele de sport. Am abandonat și, undeva în mintea mea, am asociat fitness-ul cu cele mai plictisitoare mișcări existente. Timpul a trecut și, 16 ani mai târziu, cunosc suficient de multe despre fitness încât să-l practic cât de des pot.

            În ultimii aproape doi ani, am învățat mai multe decât dacă aș fi citit enciclopedii întregi, iar practica este într-adevăr mama învățăturii. Dacă m-ați fi întrebat în 2017 ce părere am despre fitness și mișcare, în general, v-aș fi răspuns că e o bătaie de cap, că este un efort menit să scoată sufletul din tine și că nu recomand practicarea lui decât dacă vrei cu tot dinadinsul să leșini de la efortul depus. Astăzi, lucrurile nu mai stau deloc așa pentru că am cercetat, pentru că m-am documentat și pentru că m-am educat. Se spune că „urâm ceea ce nu cunoaștem”, iar această expresie este cât se poate de adevărată, fiindcă că am ales să judec și să trag concluzii greșite pe baza unei experiențe eșuate care nu are nicio treabă cu realitatea. Dacă mereu am asociat fitness-ul cu educația fizică și cu folosirea câtorva aparate, nu aveam cum să știu că, de fapt, acest sport este o disciplină a corpului și a minții ce necesită timp, răbdare și anduranță, dar și o bună cunoaștere a echipamentelor atât de versatile. Pe această bază aș vrea să împărtășesc cu voi puțin din cunoașterea mea și să vă familiarizez cu câteva dintre echipamentele pe care și eu le folosesc și să vă împărtășesc o idee despre cum să vă creați un starter kit de fitness la preț decent.

            Cum am spus și în rândurile de mai sus, cu doi ani în urmă, n-aveam nici cea mai mică idee despre ce înseamnă cu adevărat fitness, dar când am decis că vreau să slăbesc, m-am documentat despre mișcarea cu echipamente și așa am descoperit că ce uram cel mai mult avea să devină aliatul și pasiunea mea. Însă asta nu s-a întâmplat peste noapte, ci am avut nevoie de luni întregi în care să înțeleg că mișcarea făcută în mod consecvent, indiferent de natura ei, este cel mai bun aliat al meu în lupta cu greutatea. Nu are rost să mint și să spun că a fost ușor și că m-am adaptat imediat fitness-ului, ci dimpotrivă: mi-a fost greu, am transpirat mult, am avut dureri musculare groaznice, iar, uneori, dimineața îmi era greu să mă scol din pat și să-mi încep ziua. În tot acest timp, de când am început această bătălie, am considerat o corvoadă antrenamentul fizic, însă mă încăpățânam să cred că dacă voi persista va fi mai bine, iar, într-o zi, îmi va fi mai ușor. Nu a fost și nu este nici azi, dar pauza aceasta de vreo două luni de zile m-a învățat cel mai minunat lucru: încăpățânarea de a nu renunța și de a continua, chiar și cu pauze, au readus în viața mea ceva ce îmi doream cu ardoare și pe care-l credeam pierdut – vechiul meu eu; acel eu de care îmi era dor și care era capabil să meargă pe jos de dimineața până seara pe distanțe mari. Nu spun acum că sunt într-o formă extraordinară sau că am slăbit, din contră, am pus câteva kilograme cât am fost în concediu, kilograme pe care am să le dau jos, dar mi-am recăpătat vechea rezistență, iar o excursie pe munte nu mai reprezintă un efort imens, ci chiar resimt din nou plăcerea de a înfrunta un urcuș.

            Să descopăr astfel de lucruri despre mine a devenit o încântare și mi-a dat de gândit. Dacă acum, având un surplus de grăsime, sunt capabilă să fac ce făceam când aveam 60 de kg, atunci oare ce o să pot face când voi atinge iar acea greutate?

            Cu astfel de gânduri și împărtășindu-vă un pic din experiențele mele, cred că e cazul să vă vorbesc și despre echipamentele cele mai dragi mie, care au făcut cu adevărat o schimbare și m-au ajutat să am din nou rezistență.

Stepper-ul – atât cel electronic cât și cel simplu – e ceea ce ai nevoie dacă nu vrei să ieși din casă, dar vrei să faci mișcare. Se spune că dacă vrei să slăbești și nu vrei să cheltui bani, atunci ar trebui să urci și să cobori scări. Ideea asta pare ok, atâta timp cât o faci într-un parc, dar dacă n-ai un parc în apropiere sau dacă acesta nu are un set de scări, atunci ai putea să urci și să cobori scările de la bloc. Aici intervine însă x-ul din ecuație: ce faci dacă locuiești la casă? Sunt multe variabile în această micuță problemă, așa că, dacă nu vrei bătăi de cap, privirile trecătorilor sau ale vecinilor care s-ar uita strâmb la tine când te-ar vedea că urci și cobori scări, atunci stepper-ul e soluția.

Din experiența mea personală, cele două feluri diferite de stepper pe care le am se ocupă cu aceeași zonă a corpului, mai precis cu partea inferioară, însă fiecare lucrează diferit. Cel puțin în cazul meu, stepper-ul electronic a lucrat mai mult zona fesieră, în timp ce stepper-ul simplu mi-a lucrat gambele și coapsele, lăsându-mă de fiecare dată cu o febră musculară. Personal, le apreciez pe amândouă, dar îmi dau și eu seama că există o diferență între ele, privind modurile în care pot fi folosite. Pe ale mele le-am luat din Decathlon și nu mi-a părut rău deloc.

Gantere și greutăți pentru încheieturi și glezne – având deja un set de gantere de câte 1 kg fiecare, am considerat că trebuia să îmi iau încă unul, dar de o greutate mai mare. În toți anii mei de experiență am folosit mai multe tipuri de gantere și cu toate am avut aceeași problemă: se rostogolesc indiferent de suprafața pe care le-aș pune. Când am decis că e timpul să îmi iau gantere mai mari, forma și materialul m-au cucerit, iar prima utilizare m-a convins că am să mai cumpăr și alte produse de la același magazin: Decathlon.

Cum pentru zona superioară a corpului aș fi folosit ganterele, m-am gândit că o pereche de greutăți pentru glezne sunt ceea ce trebuie pentru a-mi intensifica antrenamentul. Nici nu vreau să intru în detalii și să vă povestesc cât de greu mi-a fost în primele luni, până când m-am obișnuit cu greutatea ganterelor, însă acum nu mi se mai pare așa dificil, comparativ cu ketllebell-ul meu de 6 kg. Multe femei asociază ridicarea de greutăți cu bărbații, deși antrenamentul cu greutăți de dimensiuni mici ajută la tonifierea și întărirea musculaturii. Cred că orice femeie își dorește o piele mai tonifiată, prin urmare chiar vă recomand să începeți cu exerciții cu gantere dacă sunteți la început de drum.

Benzi elastice – pe acestea le folosesc doar de câteva luni, iar la ultimul antrenament chiar mă întrebam retoric: oare unde au stat ascunse toată viața mea?! Poate că dacă aș fi știut de existența lor, m-aș fi antrenat mai des sau poate că aș fi învățat mai repede să iubesc fitness-ul și practicarea constantă de efort fizic, însă nici acum nu e prea târziu.

Cu trei luni în urmă, după un antrenament productiv și suficiente calorii arse, am dat o fugă până la Decathlon, unde deja am învățat aproape fiecare raft, la cât de des merg. Și cum îi știu configurația atât de bine, în cinci minute am plecat acasă cu ceea ce îmi doream: un set de trei mini-benzi elastice și o bandă elastică de rezistență medie. Totuși, cumpărăturile astea nu au fost deloc la impuls, nu au fost o decizie pripită de moment ce mi-a venit în gând în timp ce transpiram la antrenament, ci au fost studiate cu câteva săptămâni înainte.

Și cu asta am reușit să vă spun pe scurt câteva experiențe personale și să vă ajut cu o idee despre un starter kit de fitness. Aștept părerile voastre și, de ce nu, poate veți împărtăși și voi cu mine idei sau povești.

Cu drag, Andreea!

Dacă ești plus size nu înseamnă că nu ai voie să te distrezi!

Weekend-ul trecut l-am petrecut la o piscină. Cine spune că dacă am câteva kilograme în plus nu am voie să mă distrez cum vreau eu? Mi se pare absurd ca oamenii să-i judece pe ceilalți pentru felul în care arată și să presupună automat că celor grași le e interzis să aibă anumite activități, cum e și mersul la piscină. Așa că, în ciuda cârcotașilor, am ales să fac ceea ce iubesc: să merg să înot și să mă tolănesc la soare.

Consider că fenomenul de „body shaming” sau de rușinare a purtătorului de multe kilograme este, în sine, ceva rușinos. Rușine trebuie să-i fie celui/celei care te jignește sau „te atenționează prietenește” că „ar fi bine să mai slăbești” ori că „chiar ai de gând să faci asta, având în vedere că ești plinuță?”.

În altă ordine de idei, acesta este un fenomen toxic, la fel de periculos ca oricare alt fenomen care, în mod inevitabil, duce la ură. Nu credeți că ar trebui să avem cu toții mai mult bun simț și mai multă sensibilitate față de orice creatură vie? Vă las pe voi să judecați și să trageți ce concluzii vreți. Eu am de gând să mă distrez în continuare, indiferent ce spun și ce vor ceilalți.

Săptămâna 2. Rutina dietei și ce mănânc.

Săptămâna aceasta este cea de-a doua săptămână de slăbit. Am continuat cu aproximativ aceeași dietă de săptămâna trecută, doar că, de această dată, n-am făcut aproape deloc mișcare – doar 10 minute pe zi alocate. Acesta a fost experimentul pe care am ales să-l prezint pentru voi: mâncare puțină și sănătoasă, dar fără să fac sport. Rezultatul a fost chiar cel așteptat: o stagnare în greutate.

Acest experiment poate să ne servească tuturor drept exemplu. Nu putem slăbi nici măcar 100 de grame dacă nu facem mișcare. Prin mișcare înțeleg orice activitate sportivă, intensă, care să ne ajute în arderea grăsimilor.

Cu tot acest rezultat dezamăgitor, țin să vă povestesc despre conținutul meselor mele în această săptămână.
Cafeaua este nelipsită din rutina mea zilnică. Pentru mine, aceasta reprezintă un ritual sau, mai bine zis, motorul ce mă ține în mișcare, în fiecare dimineață.

În prima zi, am ales pentru micul dejun un iaurt simplu cu puține calorii, două felii de pâine prăjită și două felii de mușchi file slab, cu un conținut scăzut de calorii. În ziua aceea, am mai servit doar o singură masă, constând dintr-o salată din două gulii rase și o ceapă medie, cu sare, o linguriță de ulei de măsline și un strop de oțet, pentru savoare.

Pentru a doua zi, mi-am preparat un mic dejun constând dintr-o omletă făcută din două ouă, o mână de baby spanac și o roșie tăiată cubulețe. Am adăugat un strop de sare, un praf de piper și un pic de boia dulce. Tigaia am stropit-o cu două pufuri de ulei de măsline, ca să mă asigur că nu se prind ouăle amestecate.

La final de zi, mi-am pregătit o salată verde cu ceapă, ulei de măsline și oțet, alături de două bucăți de carne de vită slabă. Așa mi-am încheiat cea de-a doua zi.

În următoarea dimineață am mâncat o portocală și am băut, două ore mai târziu, apă aromatizată cu felii de lămâie, făcută în casă. Mi-am luat un iaurt drept gustare, iar spre seară mi-am pregătit un pește la cuptor cu un strop de vin roșu și legume fierte stropite cu usturoi, zeamă de lămâie și ulei de măsline.

În a patra zi, mi-am preparat un smoothie din fructe de pădure și am servit o salată verde cu ton.

A cincea zi, mi-am preparat un iaurt cu o felie de pâine și un pic de brânză, cu măsline și castravete. La gustare, mi-am desfăcut o portocală și două mandarine. Ultima masă a constat din legume asortate, trase la tigaie, cu sare, piper, boia dulce și un cățel de usturoi.

În cea de-a șasea zi, mi-am pus un pic de pastă de ton într-un bol, împreună cu câteva măsline și două felii de pâine nesărată prăjită. Spre seară, am tăiat doi dovlecei și o vânătă și le-am pus pe grill. Le-am adăugat mujdei de usturoi – făcut cu sare, usturoi, apă, zeamă de lămâie și pătrunjel tocat, alături de o salată de varză roșie.

În cea de-a șaptea zi, am mâncat un iaurt, brânză și castravete. La gustare, am ales o banană, iar spre seară, pentru că se făcuse târziu, am mai mâncat un borcan mare de iaurt ce conține puține calorii.

Ultima zi am rezervat-o fructelor. O banană dimineața, două portocale și două mandarine, câteva ore mai târziu, iar seara am preparat un smoothie din căpșuni, banane, portocală și mentă, peste care am turnat lapte vegetal de migdale, amestecat cu lapte de soia.

Cu un astfel de regim, nici nu e de mirare că nu am slăbit nici măcar un gram. Stilul meu de viață haotic, mesele neregulate, lipsa oricărui efort fizic și, pe deasupra, și o răceală deranjantă, m-au făcut să nu scad deloc în greutate.

Așadar, dragele mele, dacă sunteți mai tinere, să știți că aveți avantajul tinereții de partea voastră și că, dacă vă dedicați măcar 30 de minute zilnice efortului fizic susținut, atunci veți reuși să scăpați de cele câteva kilograme ce vă deranjează. Dar dacă vă aflați în situația mea, atunci să știți că nu vă va fi deloc ușor, însă asta nu înseamnă că trebuie să renunțați la lupta împotriva voastră. Pentru că da, fiecare femeie luptă contra ei. Ea trebuie să se învingă pe sine și să treacă peste toate acele momente neplăcute cu zâmbetul pe buzele roșii, cocoțată pe tocuri și în ținută de gală.

Vă felicit pe cele ce sunteți ambițioase și reușiți să slăbiți, iar la restul, vă țin pumnii, pentru a ajunge acolo unde vă doriți!

Până data viitoare, gândiți-vă la cea mai frumoasă rochie în care nu încăpeți și munciți pentru a vă realiza visurile!

Doza de atac a kilogramelor slăbește, dar nu e o variantă sănătoasă

Dacă ai ajuns să mă citești aici, înseamnă că ai urmărit clipul meu de pe youtube, ori ești interesat de metode de slăbire rapidă. Trebuie să te dezamăgesc, dar nu înfometarea dusă la extrem este soluția. Cum de altfel, nu este o soluție nici să te aștepți să slăbești în mod miraculos. Slăbitul cere timp, însă nu sunt necesari ani de zile pentru a reuși performanțe uluitoare. Pentru a slăbi eficient, este necesar să renunți treptat la ceea ce îți face cel mai rău, te domină mental și nu îți permite să fi în cea mai bună versiune a ta. Așadar, adio grăsimi, zahăr, dulciuri, făinoase și toate mâncărurile ce ți se pare gustoase.

Bănuiesc că te-ai gândit cu groază la momentul în care te vei apuca de slăbit și că ești de părere că mâncarea pentru dietă nu are pic de gust. Nu este deloc așa. Adevărul e că, dacă te-ai gândi un pic, orice fel de mâncare o poți face gustoasă. Iaurtul nu trebuie neapărat să fie banal, ci poți să-i adaugi cereale (nu te gândi la clasicele cereale cu lapte), de tipul musli – însă nu abuza, folosește doar 2 lingurițe – ceea ce îți va aduce un aport caloric scăzut și îți va permite să ai parte de un mic dejun nutritiv. Salatele sunt un capitol aparte în lupta ta cu kilogramele. Folosește tot felul de combinații, însă fii atentă la alăturarea pe care o faci. Vei putea sfârși prin a îngurgita mai multe calorii decât crezi. De exemplu: dacă ai conceput o salată de roșii, castraveți, ceapă, ulei de măsline și oțet, atunci e cazul să renunți la brânză. O astfel de salată poate fi folosită pe post de gustare, dar, în același timp, poate să stea pe lângă o bucată mică de carne slabă de pui, pește sau, mai rar, vită. De preferință, carnea se consumă pe grătar, iar dacă îți place, poate fi fiartă sau făcută la cuptor (în condiții ce nu permit folosirea unei cantități exagerate de ulei – cel mult o lingură de ulei ar trebui să fie suficientă). Dacă ai, totuși, mai multă răbdare și timp, poți să pregătești carnea cu câteva ore înainte. Aceasta însemnând că o vei marina cu o linguriță de ulei și condimente, după placul tău, neuitând să îi adaugi și o jumătate de lămâie stoarsă.

În ceea ce privește partea de mișcare, aceasta nu este deloc atât de complicată pe cât ți-ai putea imagina. În loc de greutăți, folosește sticle umplute cu apă. În loc de stepper, urcă și coboară scările (dacă ți-e rușine de vecini și nu vrei să te creadă nebună, atunci caută un părculeț sau o zonă cu trepte de la tine din oraș – atât timp cât te duci îmbrăcată în echipament sportiv, toată lumea va înțelege exact ce faci acolo). Găsește scuze să mergi cât mai mult. În era telefoanelor inteligente, este ușor să îți numeri pașii făcuți, cu o aplicație. Încearcă totuși să depășești 10.000 de pași zilnici. În același timp, există și alte variante ce te pot ajuta: un abonament ieftin la o sală (nu merge singură – vei fi tentată să renunți; convinge o prietenă care împărtășește același scop cu tine, să te însoțească). Poți alege să mergi la o sală cu antrenor care să știe să îți recomande și o dietă echilibrată, coroborată cu efortul fizic depus.

În încheiere, vă recomand să beți cât mai multă apă. Hidratarea este cel mai important pas. Și, nu uitați, porții mici, ca să te faci mică!