Despre produse de îngrijire, publicitate și diversitate

Dragi femei,

Lumea noastră este una dificilă. Niciodată nu suntem mulțumite de produsele pe care le folosim. Suntem mereu în goană după produse miraculoase, după produse care să facă tot și care să ne ofere perfecțiunea după care tânjim, perfecțiune pe care bănuim că o au alte femei, îmbuteliată la sticlă dacă se poate, dar pe care noi n-o putem atinge niciodată.

Trăim niște vremuri amețitoare în care selfie-ul perfect e rege și în care pozele altor femei sunt perfecte, în timp ce ale noastre sunt banale și comune, ceea ce inevitabil duce la o minunată migrenă și o zi în care nici nu-ți vine să cobori din pat.

Trăim în lumea în care influencerii de pe youtube par flawless în timp ce noi, când ne uităm în oglindă, vedem doar imperfecțiuni.

Trăim în lumea în care ajungem să ne urâm pentru toate defectele noastre, în timp ce invidiem alte femei fără să le cunoaștem viața, mediul, trăirile, zbuciumul ori luptele pierdute.

Trăim în lumea în care publicitatea și marketingul îți promit marea cu sarea atunci când promovează un produs mult prea lăudat de influenceri, dar care, testat de oamenii obișnuiți, pare o păcăleală.

Trăim în lumea în care nu mai avem încredere în oameni și ne uităm chiorâș când cineva încearcă să ne recomande cu bună credință ceva.

Dragele mele,

Rupeți roata acestui cerc vicios care nu face bine sănătății noastre mentale. Studiile de specialitate pe care le găsim la tot pasul încearcă să ne arate că odată cu ascensiunea consumului de media și social media siguranța noastră în propriile forțe, încrederea în propria persoană și perspectiva despre sine devin distorsionate. În același timp, așteptările privind propria persoană în raport cu realitatea dau un coeficient negativ din cauza factorului x menționat mai sus.

Poate vă întrebați ce soluții am pentru toate astea. Ei bine, pentru mine a funcționat învățarea continuă. Studiul nu trebuie să se oprească după anii de școală obligatorie și facultativă, ci trebuie continuu hrănit. De când mă știu am alergat după cunoaștere. Am vrut să văd tot și să știu tot, iar asta m-a făcut să nu cred, ci să cercetez. Ca orice femeie am crezut în vraja social media și am invidiat și urât femei în perfecțiunea lor, fără să mă gândesc o clipă la câtă muncă e în spatele unor poze, cât sacrificiu implică anumite proiecte ori câte ore nedormite are o femeie care muncește pentru toate acestea. Am făcut toate astea până într-o zi când mi-am dat seama că nu toate femeile sunt la fel, ci se diferențiază prin vârstă, înălțime, formă, gândire, mediu de proveniență, experiență, ph, credințe, textura pielii, tipul tenului ori culoarea pielii.

Să nu mă înțelegeți greșit. Eu chiar sunt pro diversitate și îmbrățișez orice formă sau fel de femeie. Îmi sunteți toate dragi, fix așa cum sunteți. Și nici măcar faptul că sunteți femeie sau bărbat sau orice alt tip de identificare pe care-l aveți nu reprezintă pentru mine un impediment din a iubi omenirea cu toate defectele ei. Înainte de toate, iubesc perfecțiunea în toată imperfecțiunea ei, căci fiecare om este perfect imperfect cum este.

Toate astea mi-au ridicat întrebări, m-au provocat să cunosc, să știu și să aflu, într-un final, toate acele mici detalii despre mine care să-mi ușureze viața și să mă ajute în descoperirea acelor produse care mi se potrivesc mie. Poate că în felul ăsta ar trebui să procedeze fiecare femeie în loc să se lamenteze prin comentarii, pe diverse pagini, despre produsul y, cum că e prost și nu merită banii dați pe el.

Recunosc că toată această cunoaștere de sine e de durată și, uneori, poate că nu ne va plăcea ce vom afla, dar e singura spre mulțumirea și împăcarea cu sine.

Vă mulțumesc pentru răbdarea de a mă citi și v-aș ruga să-mi lăsați un comentariu despre acest subiect și dacă vă doriți să vedeți un clip cu detalii practice despre acest topic, în care să vă arăt și să vă povestesc despre tipul meu de piele, cum îmi întrețin fața, care este ritualul meu de îngrijire și machiaj, despre problemele mele cu produse și ce am descoperit pe pielea și cheltuiala mea.

Cu drag, Andreea!

Femeia secolelor trecute versus Femeia de azi

Supunere. Obediență. A nu ieși din cuvântul omului. Natură fragilă. A fi delicată și a se conforma normelor societății. A-și vedea de treburile sale. Toate acestea sunt câteva dintre cuvintele ce au definit cândva femeia. Uneori, chiar și azi, cu toate că pentru multe femei pare de neimaginat, sexul frumos este trimis la cratiță, este considerat a fi o făptură slabă, fără minte și care nu are nimic inteligent de spus. Cu toate că multe femei au dovedit că nu există domeniu la care să nu se priceapă și ele, mi-e teamă că în anul 2019 sunt multe reprezentante ale sexului frumos care reușesc să confirme anumite afirmații misogine ale bărbaților. Însă, nu pe acest sector vreau să pun accentul în materialul de față, ci pe toate acele femei brave care au reușit, prin eforturi și sacrificii inimaginabile să ne ofere astăzi posibilitatea să fim cum și cine vrem, să ne bucurăm de drepturi și libertăți care, în urmă cu un secol, cred că ar fi fost de neconceput.

Am urmărit recent un film minunat și datorită acestuia scriu materialul de față. Pelicula, „Suffragette” (2015), aduce în atenția publicului subiectul luptei pentru emancipare a femeii, cunoscut și sub denumirea de mișcarea sufragetelor. Cei mai mulți dintre cei care au auzit despre această mișcare o vor asocia cu Statele Unite ale Americii, însă trebuie cunoscut că Noua Zeelandă a fost prima țară care, în anul 1893, a acordat dreptul de vot femeii. Oricât de vocali sunt americanii și oricât de mare vâlvă ar reuși ei să facă la nivel mondial, poate că, de această dată, scena ar trebui să se acorde tuturor femeilor ce au luptat pentru dreptul lor și, în mod particular, acelor femei care s-au făcut remarcate. Dacă ar fi ca un nume să iasă în evidență în tot acest context, atunci este cel al lui Emmeline Pankhurst. Poate că n-ar strica să li se prezinte fetelor de azi, încă din copilărie, o întreagă galerie a tuturor acelor femei remarcabile ce au făcut posibile traiul și libertățile noastre. Așa, poate, am crește noi generații cu o altfel de viziune și o altfel de înțelegere a diverselor unghiuri ale societății.

Trăim într-o lume în care deopotrivă, femeile sunt la un alt nivel și, în același timp, decad prin propriile lor forțe. Trăim într-o țară în care bărbatul încă mai crede că are drepturi asupra femeii și că poate face ce vrea cu ea, din momentul în care a luat-o de soață. Trăim în țara în care bărbații au impresia că pot, și uneori reușesc, să scape nepedepsiți după ce au comis acte de violență fizică și verbală asupra femeii. Trăim în țara în care bărbatul crede că femeia e doar de bibelou și numai bună de făcut copii și de stat la cheremul lui. Trăim în țara în care încă mai sunt multe femei supuse bărbatului, care cred cu fermitate că locul femeii nu e în funcții de conducere, în corporații sau la orice serviciu care nu reprezintă o muncă ușoară și care cred că lumea aparține bărbatului. Trăim în țara în care femeia curajoasă, care nu se supune și nu permite maltratare din partea bărbatului, care are forța să intenteze divorț și s-o ia de la capăt, este văzută ca o femeie îndoielnică. Trăim în țara și în lumea în care nu avem libertatea de a ne îmbrăca așa cum vrem, din teama de a nu fi agresate.

Exemple sunt multe, nemulțumirile sunt mari, dar dacă fiecare mamă și-ar învăța fata că este urmașă a tuturor acelor femei extraordinare rămase în istorie, poate i-am face și pe bărbați să accepte că le suntem egale, iar, uneori, cu adevărat superioare. Eleanor of Aquitaine, Eleanor Roosevelt, Margaret Thatcher, Elizabeth I, Catherine the Great, Jane Austen, Florence Nightingale, Emily Dickinson, Marie Curie, Indira Gandhi, Hedy Lamarr și multe altele sunt exemple de femei extraordinare, puternice și verticale.

Poate că acestea ar trebui să fie exemplele noastre și nu tot felul de oameni ce-i vedem pe la televizor. Voi ce viziune aveți asupra femeii?

Adio toamnă! Îmi va fi dor de tine!

Nici nu știu cum au trecut lunile astea de toamnă și n-am apucat să fac nimic din tot ce-mi doream. Timpul zboară pe lângă tine atunci când îți dorești să faci multe și până la urmă nu te alegi decât cu un fotoshooting.

Cred că aici este locul perfect să explic absența mea de pe canalul de youtube din ultima perioadă. Toamna nu este doar un anotimp frumos și foarte colorat, ci și unul în care, dacă nu suntem suficient de atenți, ne alegem cu răceli. Asta am pățit eu. Așadar am sărit de la o răceală la alta, cu doar câteva zile de liniște între ele. Am profitat acum că am fost un pic mai bine și am fost să fac poze. Normal că din acestea nu puteau să lipsească pisoii. Și uite așa a devenit Daisy fotografia de copertă a materialului de față.

M-am gândit mult la acest material și la pozele care să-l însoțească. Parcă nimic nu mi s-a părut că se potrivește mai bine decât un cadru natural, specific toamnei, un pulovăr gros și un machiaj în culori asortate atmosferei.

Frunzele ruginii, uscate și foșnetul acesta era tot ce îmi doream și ce-mi imaginasem pentru aceste poze. M-am bucurat enorm când am găsit o grămadă mare, care parcă mă aștepta pe mine.

Cu bucurie de copil m-am așezat să-mi fac mult doritele poze, reușind astfel să-mi împlinesc dorința.

Și pentru că toate astea au fost, pentru mine, un succes, am decis să le împart cu voi.

 

 

 

 

 

 

Tot ce-mi mai rămâne de spus e că măcar iarna asta mi-aș dori să pot bifa pe lista mea imaginară acele puncte care sper să se și împlinească. Totodată sper la zero alte răceli care să nu-mi dea voie să îmi împlinesc acele mici dorințe de femeie cu idei creative.

Și cred că sesiunea de poze n-ar fi fost completă dacă micul Jerry nu ar fi insistat că vrea și el să fie văzut pe internet de pisicimea în căutare de băieți frumoși cu blăniță de tigruț.

Acestea fiind spuse, vă împărtășesc un mic secret: vreau ca în următoarele luni să îmi măresc colecția de pături pufoase, pe care bineînțeles că Daisy mi le va strica după sesiunea ei de supt și smotocit, căci ea încă se mai crede pui mic; vreau să beau mai multe ceaiuri aromate și să ajung să mai adaug la colecție încă vreo două ceaiuri specifice sezonului rece; aș vrea să reușesc să mai fac cel puțin încă trei sesiuni de poze iarna asta; iar cel mai mult aș vrea să stau învelită într-o pătură, cu o cană de ceai fierbinte, să ascult jazz și să citesc o carte bună. Voi ce v-ați dori iarna aceasta?

Halloween – sărbătoare împrumutată, semnificație și primul meu dovleac

Halloween. Nu putea să treacă această sărbătoare împrumutată fără să fac și eu caz de aceasta. Îmi place Halloweenul, deși până acum nu l-am sărbătorit decât printr-o noapte a filmelor horror, gen cinematografic ce mă pasionează. Despre sărbătoare se găsesc informații câte în lună și-n stele pe tot internetul, iar eu țin să arunc aici câteva idei pe care le consider a ține un pic de cultură generală. Halloween este cunoscută și sub multe alte denumiri, iar termenul se traduce prin „noapte sfântă”. Acesta este de proveniență scoțiană, generat din termenii „Ajunul tuturor sfinților”, marcând seara de dinaintea „Sărbătorii tuturor sfinților”, exprimare ce se regăsește în engleza veche și care nu a fost folosită până în 1556; Halloween fiind folosit începând cu 1745, termen cu origine creștină. Această sărbătoare a ajuns până în zilele noastre, devenind azi o chestiune ce ține mai mult de latura umană, atât de dornică de motive de sărbătoare. Dacă în trecut această sărbătoare dorea să-i comemoreze pe cei plecați dintre noi, astăzi comercialul a acaparat semnificația veche de sute de ani. Copiii obișnuiesc să meargă la colindat costumați în creaturi de poveste sau de speriat ori de super eroi.

Până la urmă, de Halloween poți fi cine vrei, dacă asta îți aduce zâmbetul pe buze.

Așa că, anul acesta, m-am avântat și eu în toate aceste obiceiuri. La început timid, sculptând un dovleac, apoi lovindu-mă inspirația am cutezat să îmi creez un personaj care îmi este foarte drag. Zilele acestea, până să vină Halloweenul peste mine, am lucrat și am creat, inspirată fiind de ceea ce îmi aduce bucurie și de nostalgie. Așa că, fără alte cuvinte pompoase adăugate de umplutură, vă las să vă bucurați de poze, pe care le găsiți mai jos. Și, nu uitați, începând cu 31 octombrie 2018, ora 19:00, găsiți un nou clip pe canal, inspirat de tema Halloweenului.

Final de vară. Început de toamnă.

Calendaristic putem deja vorbi de toamnă, însă dacă e să ne luăm după vremea de afară și gradele din termometre, e încă vară. Parcă mai ieri era iarnă și mă apucam de youtube și slăbire. Între timp, lunile au trecut, iar eu am început să mă împac din ce în ce mai mult cu mine. Am început să mă iubesc mai mult, pe zi ce trece, și să îmi dau seama că această schimbare se datorează kilogramelor în minus.

Nu știu de ce, sau cum, însă toamna și iarna mă inspiră și mă motivează. Vreau să încep toamna în forță, să muncesc mai mult, să citesc și mai mult, să slăbesc mai mult, să scriu într-un ritm mai alert și să mă bucur în fiecare zi de acele lucruri mărunte care îmi plac.

Am vise noi, gânduri noi și idei pentru noi și noi proiecte, care sper să vă încânte sufletul. Până atunci sunt nostalgică după vară și oportunități de a vizita noi locuri.

Însă nu nostalgia este tema ce mă motivează, ci schimbarea de peisaj ce se întrevede odată cu apariția toamnei. Simt deja cum mă apucă o frenezie a pozelor multe și a clip-urilor filmate cu mult drag, totul într-o mare de frunze foșnitoare.

Nici nu mai spun de când n-am mai făcut un selfie de care să fiu mulțumită, ori o ședință foto bazată pe o poveste. Așa că, dragă doamnă, Toamnă, te aștept cu drag și plină de speranță.

Un vis cu și fără tocuri. Pantofi „depurtat” pentru drumuri de umblat.

Niciodată nu am avut o poveste cu final fericit în ceea ce privește domeniul încălțărilor. Când mă întrebai, niciodată nu aveam nimic de încălțat pentru că îmi alegeam perechi de pantofi casual sau elegant dintre cele care la început păreau comode, dar care se transformau peste noapte într-un coșmar pentru picioarelor mele, și așa dificile. Așa că trebuia să apelez la plasturi și, cel mai adesea, tot perechea favorită de teniși ateriza în picioarele mele.

Cred că toate perechile mele de încălțăminte m-au urât, pentru că altfel nu-mi explic de ce niciuna nu a fost purtată în disperare până la uzură. Cu prima ocazie avută, făceam curățenie în dulap, moment în care aruncam și vreo 3-4 perechi de pantofi. Coșmarul s-a repetat vreme de 30 de ani, timp în care, dacă nu eu fugeam de pantofi, fugeau ei de mine, lăsându-mă ba cu un toc lipsă, ba cu talpa dezlipită, iar cel mai adesea cu rosături roșii și dureroase.

Cred că o întâmplare a făcut ca să descopăr dEpurtat

De anul trecut și până acum, cu cele peste 9 perechi de încălțări comandate de la ei de pe site, nu am avut nici cea mai mică problemă. Ultima dată am comis-o acum o săptămână, dând o gaură în buget pentru cele 6 perechi de pantofi. Sentimentul extaziant pe care l-am simțit când mi-a venit, a doua zi, coletul, nici nu poate fi descris.

Hei! la final de zi toate femeile își doresc o pereche de pantofi drăguță în care să se simtă fabulos. Sincer, cu fiecare pereche pe care mi-am ales-o am dus o bătălie, pentru că erau atât de multe modele drăguțe încât nu știam pe care s-o mai aleg. De la 20 de modele pe care mi le doream, m-am decis la 6, iar asta doar pentru că am dorit să le ofer un cămin iubitor și o șansă să strălucească în pozele pe care le voi face în viitorul apropiat.

Fiecare pereche a fost atent aleasă și cu fiecare mi-am imaginat o poveste potrivită pentru imaginația mea debordantă.

Cu ceva timp în urmă, am avut o pereche asemănătoare de teniși, doar că aveau o talpă mai înaltă și erau incomozi la purtare. Pe cei nou achiziționați mi i-am ales în nuanța bleumarin, cu gândul că se vor potrivi perfect la ținute casual cu blugi sau all denim. Se pare că am avut dreptate.

Perechea aceasta absolut delicioasă mi-a captat din prima privirea, amintindu-mi de norișori albi și roz, ori poate de imagini cu vopsea întinsă pe pânză haotic și totuși atât de satisfăcător.

Cu ani în urmă, sub nicio formă nu m-ai fi prins purtând ceva roz. Acum se pare că am o slăbiciune pentru această nuanță copilărească, absolut delicioasă. Însă, ceea ce mi i-a vândut a fost pasărea multicoloră de pe limbă și lateral.

Se pare că deja am descoperit favorita, cu toate că mă topesc după toate.

O pereche simplă de balerini este tot ceea ce ai nevoie pentru zilele în care vrei să te simți confortabil chiar și într-o rochiță.

Pantofii roșii m-au cucerit de când i-am văzut prima dată. Mi-au transmis nostalgie, ducându-mă înapoi într-un timp în care viața era mai ușoară. În plus, par acea alegere isteață care îi dă personalitate și clasă oricărei ținute. Iar dacă nici asta nu merge, atunci poate ar trebui să mă gândesc la Scufița Roșie, Dorothy ori Alice.

Ultima dar nu cea din urmă perechea de pantofi magică. De ce magică? Pentru că arată mai bine în realitate decât în orice poză. E perechea aceea elegantă potrivită la orice, dar pe care o poți asorta și la o ținută pentru birou.

Tu ce experiențe ai avut cu pantofii?

Așa cum am spus, am creat un video, pe care îl găsiți aici.

Moda – un moft. Gusturile nu se discută.

Ca orice femeie, admir ținutele delicate și delicioase pe care nu reziști să nu le iei acasă. Cel mai important dintre toate, mi se pare a fi gustul personal – care nu se poate discuta. Însă și gustul acesta se educă prin cunoaștere. Așadar, este nevoie de un pic de informare pentru a-ți forma o opinie cât de cât avizată, în domeniul modei.

Astăzi, vreau să vorbim despre moda plus-size. A fi supraponderal sau, cum îmi place uneori să zic (făcând haz de necaz, pentru că și eu mă aflu în aceeași situație), cu gabarit depășit, constituie, de cele mai multe ori, un mare dezavantaj. Nicicând nu reușești să îți găsești cu ușurință haine pe măsura ta, iar dacă ești ca mine, această „înaltă făptură” care cântărește cât doi oameni, cu siguranță îți este dificil, dacă nu imposibil, să găsești printre rafturile cu haine din marile lanțuri de magazine, ceva care să îți vină mănușă. De cele mai multe ori, te îmbraci ca un sac, fără formă, iar asortarea este ceva la care nici nu te mai poți gândi. Dacă ai și norocul să te afli între mărimi, așa cum sunt eu, atunci hainele sunt doar chestia aia care te acoperă și te ascund. Cu cât mai multe rânduri de haine, cu atât mai bine. Iarna, te simți cea mai fericită: porți șapte straturi pe sub care nici măcar nu te mai vezi.

Dragele mele, nu e cazul să vă mai ascundeți. Nu azi. Punerea la zid a celor care au o greutate în plus, peste cea considerată a fi normală, nu mai este, în zilele noastre, tolerat. Din postura mea, există două variante pentru noi, supraponderalele: fie ne acceptăm și ne iubim așa cum suntem (ceea ce am făcut în ultimii trei ani), ori slăbim – doar dacă asta este ceea ce ne dorim (așa cum fac eu acum, dar doar pentru că așa mi-am dorit). Trăim într-o lume unde posibilitățile sunt infinite, iar modelele plus-size au invadat podiumurile marilor designeri.

Ceea ce am învățat în ultimii ani, este că nu e neapărat nevoie să fii femeia-șnur, ca să fii bine îmbrăcată și stilată. Pentru un strop de inspirație, vă las poze.

Un nou început!

Știu că FemaleFeline a făcut o pauză lungă, dar, între timp, pisica a crescut. Ea a devenit felină și azi nu se mai ascunde sub pseudonime. Sunt Andreea Cârstea, scriitor, blogger, critic de film, creator video și, înainte de toate, creator de vise. Felina a devenit azi, în 2018, altceva. O formă a ei, ascunsă adânc în interior.

Pe viitor voi aborda subiecte diverse, pe teme diferite, din interesanta și fascinanta lume a Femeilor.

 

Cu drag, Andreea

Final fără motiv

Ce se întâmplă când o relație merge bine și apoi se încheie fără motiv? De fapt, nu există final care să nu aibă un strop de motivație la mijloc. În spatele unor cuvinte nespuse, există acel ceva care nu a funcționat în relație. Undeva, acolo în subconștient sau printre cuvinte, se află răspunsul. Poate că nu ai dat atenție, poate că ai vrut să nu vezi semnele, dar crede-mă, există un motiv.

Femeile sunt probabil cele mai pricepute în simularea relației care funcționează. Ce ne facem dacă întâlnim bărbatul care și el știe să simuleze? De ce nu este totul simplu încât să ni se spună că ceva nu este în regulă? Sunt întrebări fără răspuns sau poate că deja știi răspunsul, dar nu vrei să-l recunoști.

Ne lovim de situații și circumstanțe în care despărțirea este subită. Poate că tu, FEMEIE, alegi să spui stop. Motive se găsesc o mie, dar cred că ar trebui să îi dai indicii și bietului tău amorez care ține la tine, că ceva nu merge. Poate că nu mai vezi un viitor împreună sau poate că relația nu duce nicăieri, însă trebuie să știe și el. Poate că îți sclipesc ochișorii mai tare când vezi un alt bărbat, poate că altul știe să te facă să te simți împlinită și fericită, poate că celălalt știe să îți ofere ceea ce EL nu îți mai oferă de mult, dar măcar spune-i la timp.

Toate astea au un singur nume: COMUNICARE. Ca să te lămuresc, comunicarea este piatra de temelie a unei relații. Când nu există comunicare, nu există relație. VORBIȚI! Vorbiți despre orice. Alege să îi comunici gânduri, trăiri, sentimente. Prin comunicare te va cunoaște. Așa o să reușiți să vă cunoașteți. Poate că vă va plăcea sau nu ce veți descoperi, dar măcar așa puteți spune că știți lângă cine vă aflați pe acest drum. Încurajați-l să comunice, să-și exprime trăirile. Doar așa puteți să ajungeți să creați împreună o relație.

Relațiile se bazează pe prietenie și comunicare, însă dacă nu există respect reciproc, este o relație nulă. Învățați să mențineți standardul ridicat. Dacă vă doriți să fiți tratată cu respect și considerație, atunci oferiți același lucru în schimb.

Întorcându-ne la subiectul nostru, putem spune că bărbații sunt la fel ca femeile. Și ei se cramponează în relații fără viitor. De cele mai multe ori, caută un moment propice pentru a încheia relația. Și atunci așteaptă. Dacă îl cunoști suficient de bine, vei recunoaște semnele că ar dori să spună ceva.

Fiecare bărbat are anumite semne particulare care trădează că îl frământă ceva. Poate să își treacă mâna nervos prin păr, poate să își muște buzele sau să aibă un neastâmpăr atunci când vă vedeți. Îl poți vedea că se plimbă de pe un picior pe altul sau poate să își găsească de lucru cu bricheta sau orice altceva de prin preajmă. Toate astea se numesc devierea atenției. Practic tu, și ceea ce ai tu de spus, nu reprezintă un interes atât de mare pentru el. Însă toate astea nu constituie semne clare.

Cunoaște-l prin comunicare, studiază-i gesturile și analizează-l . Tu știi cel mai bine cum este el. Iar dacă este astfel, nu înseamnă neapărat că vrea să încheie relația. La fel de bine, poate ar vrea să spună ceva, dar nu știe cum. Poate că nu știe cum vei reacționa sau poate că nu știe să îi dea o formă care să nu te supere. Alege să-l întrebi ce are sau spune-i că îl cunoști suficient cât să știi că are ceva de spus. Provoacă-l la discuții sincere. E relativ simplu. Nu trebuie să te sperie finalul unei relații. Mai bine să știi adevărul. Oare nu ți-ai dori să fii tratată cu respectul cuvenit și să îți ofere sinceritate?

Cu toate acestea, multe femei ar prefera să trăiască în minciună, să se scalde în binecuvântata ignoranță. Poate că veți prefera să nu știți, să vă prefaceți în continuare că semnele nu sunt acolo și să trăiți în lumea voastră perfectă, având relația ideală.

În loc de încheiere, prefer să vă spun că nimeni nu decide în locul vostru, că sunteți  perfect capabile și libere să luați singure decizii. Eu mă simt datoare. Datoare să încerc. Prefer să comunic, să cunosc, să descopăr în fiecare zi ceva nou. Am decis să merg mai departe, spre mai bine și mai sus. Înapoi nu ne putem întoarce niciodată!

Dor de pastel

Tu programat, eu haotica. Tu linistit si calculat, eu zapacita si imprastiata. Ce pereche mai suntem si noi…

Stii, uneori e asa haos incat, din multitudinea de chestii care imi trec prin cap, tu nu stii ce imi doresc eu cu adevarat sau, sub ce forma…

E ciudat cum tu vrei lucruri putine si eu vreau multe sau, cum eu vreau decor, tu vrei practic si mereu ajungem la aceeasi concluzie: prea putin spatiu pentru multitudinea de bazaconii ce stau aruncate prin diverse colturi incat, nici macar posesorul nu le mai gaseste…

Dar te iubesc… asa tipicar si sigur pe tine, asa autoritar si fixist…asa cum esti…

Vrei sa stii mai precis ce vreau? Vrei sa faci lumina in miile de idei ce le vezi alergand prin mintea mea? E simplu, iubire… vreau o idee, un vis, un mic proiect, o tematica anume, de moment, care ma face ceea ce sunt eu si e atat de eu, asa cum ma vezi tu, pe mine…

Stiu ca e toamna si se poarta roscatul tomnatic sau ceai sau dovleac, dar eu mor de dor de pastel si macarons, de vintage si Paris…de feminin la superlativ si o ceasca mare de cafea…